Prevenirea Consumul de Substanțe: Campanie de Informare și Educație pentru Tineri
Asociația Four Change, în parteneriat cu Fundația Estuar și Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 6, demarează o campanie de prevenire a consumului de alcool și substanțe psihoactive în rândul adolescenților, ca parte integrantă a proiectului „Centrul de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii Nemo”.
Campania răspunde unei realități îngrijorătoare: adolescenții din România experimentează consumul de alcool și droguri la vârste tot mai fragede, în lipsa unor intervenții educaționale timpurii și eficiente. Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) din 2022, 1 din 10 băieți și 1 din 20 de fetele de 15 ani din România au fost în stare de ebrietate de cel puțin 2 ori în viața lor. În ceea ce privește substanțele ilegale, vârsta de debut în consumul de droguri a scăzut la 13 ani, iar în unele cazuri, consumul a fost raportat chiar la vârsta de 8 ani.
Aceste comportamente pot fi corelate cu factori precum presiunea socială, accesul facil la substanțe, lipsa de informare, carențele în sprijinul emoțional și absența unor modele pozitive de conduită. În acest context, prevenția nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate stringentă.
Campania are ca scop principal dezvoltarea capacității tinerilor de a face alegeri informate și responsabile privind sănătatea și stilul lor de viață. Astfel, activitățile vor include:
* Ateliere interactive în școli și licee din sectorul 6, cu participarea elevilor, părinților și cadrelor didactice;
* Evenimente de dialog între tineri și specialiști din domeniul sănătății, educației și asistenței sociale;
* Proiecții de filme și documentare educative pe tema consumului de substanțe;
* Distribuirea de materiale informative și resurse utile pentru identificarea și gestionarea riscurilor.
Proiectul „Centrul de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii Nemo” – Cod SMIS 328617 este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Apelului PIDS/403 – Regiunea București-Ilfov. Centrul are ca obiectiv general creșterea accesului și participării copiilor din comunitate, inclusiv cu dizabilități, aflați în situații de risc de separare de familie sau din sistemul de protecție socială, la servicii comunitare integrate de sprijin multidisciplinar.