Pentru 14 vârstnici din comuna Cosoba, astăzi este “ziua în care vin fetele”
Pentru tanti Sanda, nea’ Ionel, tanti Stanca şi alţi 11 vârstnici din localitatea Cosoba, Judeţul Giurgiu, astăzi este “ziua în care vin fetele”: Mariana (asistenta medicală), Ramona (îngrijitoarea la domiciliu), Ileana (asistenta socială), Aurelia, Diana şi Rodica (de la Asociaţia Four Change).
Săptămânal, cei 14 bătrâni trecuţi bine de 70 de ani, aşteaptă nerăbdători vizitele “fetelor”. Mariana le monitorizează starea de sănătate, starea psihică, Ramona îi ajută la curăţenie, le cumpără medicamente de la farmacie, se îngrijește de igiena lor şi, nu în ultimul rând, are răbdare să îi asculte.
Azi, pe lângă bucuria revederii, “fetele” le-au adus vârstnicilor cadouri de Crăciun, primite cu drag şi lacrimi în ochi: cozonac, fructe şi ciorapi pentru o circulaţie mai bună a sângelui. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante, iar condiţiile în care mulţi dintre ei trăiesc şi problemele de sănătate pe care le au sunt greu de imaginat. Totuşi, nu ar accepta să îi refuzăm când ne oferă din covrigii lor încălziţi pe sobă.
“Mi-e drag să veniți pe la mine, că sunt singură toată ziua și nu am cu cine vorbi. Ramona vine de mai multe ori pe săptămână să mă ajute și mereu îmi pune în priză telefonul ăla mic (n.red. mobilul din kit-ul de urgență). Brățara cu buton (n.red. butonul roșu) o port mereu, maică, să știi. Dar uneori o agăț la gât să nu se murdărească dacă gătesc.” (Dinu Vasilica, Cosoba).
Toţi cei 14 seniori din Cosoba sunt beneficiarii proiectului Butonul Roşu, alături de alte sute de bătrâni din Bucureşti, Buzău şi Constanţa. În afară de serviciile sociale gratuite, ajutorul în casă primit săptămânal şi asistenţa constantă în caz de urgenţă (oferită printr-un KIT cu brăţară şi telefon mobil), ei au găsit în echipa proiectului oameni care le sunt alături şi îi ajută să îşi trăiască mai uşor bătrâneţea.
Mai multe despre poveştile vârstnicilor din Cosoba şi despre ajutorul pe care îl primesc puteţi afla urmărind pagina de Facebook “Butonul Roşu” şi site-ul ww.butonulrosu.ro.
Proiectul „Butonul Roşu – Servicii integrate de îngrijiri sociomedicale la domiciliu monitorizate prin sistemul de teleasistenţă” este implementat de către Fundaţia Crucea Alb Galbenă România, în parteneriat cu Asociaţia Four Change, Fundaţia Crucea Alb Galbenă Constanţa şi Fundaţia Crucea Alb Galbenă Buzău şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.