O nouă serie de ateliere cu “bunicii”
Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România! este unul dintre proiectele noastre de suflet. Abordăm, cu seriozitate și profesionalism, implementarea activităților construite în jurul credinței că putem face bine în comunități vulnerabile din județele Giurgiu și Buzău.
Ce înseamnă pentru noi să fim alături de persoanele vârstnice?
În primul rând, să oferim, într-o manieră responsabilă, servicii de îngrijire la domiciliu și servicii socio-medicale de calitate. În plus, punem accent pe importanța activităților de socializare în grupuri. Componenta de singurătate nu trebuie ignorată, atunci când vorbim despre independența și sentimentul de utilitate al vârstnicilor. De aceea în timpul atelierelor pentru dezvoltare comunitară abordăm diferite teme care să ajute la formarea de cetățeni activi, dar ne și jucăm…Ne aducem aminte să ne bucurăm. Știm că asta “face bine la sănătate”.
La întâlnirile din aprilie, de exemplu, am pregătit mesajele pentru Expozițiile Photovoice din vară, dar am și deprins tehnica servețelului, decupând, lipind, colorând. Exersăm creativitate, motricitate, încredere în sine.
În decursul celor 2 ani am fost, nu de puține ori, martorii unor momente emoționante. Anchetele sociale, discuțiile față în față cu beneficiarii și familiile lor, activitățile de la Cluburile Vocea bunicilor ne-au arătat cât de important este rolul nostru.
Ce știm cu certitudine: e nevoie să continuăm în această direcție – creșterea calității vieții, prevenirea izolării sociale, sensibilizarea cu privire la acest tip de provocări.
Activitățile se derulează în cadrul proiectului: “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!”, Programul Operațional Capital Uman – Contract nr POCU/436/4/4/126641