În noiembrie, ne-am întâlnit din nou în cadrul programului de educație parentală “Școala părinților
La Centrul de tranzit al Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – UTCB, continuăm sesiunile de informare și consiliere pentru părinții și tutorii copiilor ucrainieni refugiați.
Adulții cărora le oferim servicii de suport, se confruntă cu diverse dificultăți în relația cu copiii, iar noi suntem “umărul” pe care se pot sprijini.
De data aceasta, părinții au participat la o sesiune de informare cu privire la bolile copilăriei, care sunt inevitabile.
Pe lista subiectelor de discuție s-au aflat: varicela, rujeola, enterocolitele, simptome ale răcelilor/gripelor, recomandări de urgență.
“Ce poate face părintele pentru copilul său?” e fraza în jurul căreia am construit atelierul unde ne-au fost alături și voluntari de la Facultatea de Medicină.
*Activitatea s-a derulat cu sprijinul financiar al United Way.