În căutarea aventurii: Clubul de Lectură pentru copiii vulnerabili din Cosoba se mută în aer liber
Clubul “Aventura prin Lectura” îdin localitatea Cosoba, județul Giurgiu și-a mutat activitățile începând cu luna iulie! Cu entuziasm, deschidem un nou capitol al aventurii noastre de literație într-un cadru natural și plin de energie pozitivă.
Suntem dedicați să oferim copiilor oportunitatea de a se bucura de lectură într-un mediu prietenos și distractiv. Cu povești și activități creative sub cerul liber, lucrăm cu ei și le inspirăm imaginația și apetitul pentru cunoaștere și explorare. 60 de copii aflați în situații de vulnerabilitate participa la activitățile acestui club.
În cadrul ședințelor noastre pline de culoare, explorăm întrebări captivante precum: “Ce nume ai da personajelor?”, “Cum am putea spune toate acestea într-o propoziție?”, “Cum ar fi cel mai potrivit să ordonăm propozițiile?”, ” Poți despărți cuvântul în silabe?”, ” Citește fiecare cuvânt pe silabe, iar apoi împreună”, ” Ce înseamnă cuvântul…?”.
Prin aceste exerciții, copiii descoperă universul poveștilor și lucrează la dezvoltarea abilităților de înțelegere și exprimare.
Credem în schimbarea vieților prin puterea lecturii și a educației. Împreună, putem oferi copiilor din Cosoba o nouă șansă. Această inițiativă își propune să combată analfabetismul funcțional și să ofere o lumină de speranță copiilor aflați în situații vulnerabile.
Detalii despre proiect aici.