„Fii schimbarea în comunitatea ta!” pentru persoanele vulnerabile din Bucuresti
In data de 12 august 2015, la Bucuresti, a avut loc seminarul de implicare civică si conduita responsabila in societate „Fii schimbarea în comunitatea ta!” organizat in cadrul Proiectului “ŞANSA – Sprijin pentru autocunoaştere şi autodepăşire a situaţiei de vulnerabilitate”. Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la ocupare si informare pentru 1140 de persoane din 3 regiuni (Bucuresti-Ilfov, Sud-Est si Nord-Est), in vederea combaterii excluziunii sociale si marginalizarii persoanelor vulnerabile.
In cadrul seriei de 30 de seminarii, participanţii sunt informaţi cu privire la drepturile pe care le au ca cetăţeni, maniera in care se pot implica in comunitate, precum și efectele pozitive pe care acțiunile lor le pot genera.
Pe parcursul evenimentului, participatii la cursul de Ingrijire batrani la domiciliu sustinut de Centrul de Consultanţă şi Studii Europene, au fost încurajaţi să identifice problemele din comunitatea lor şi maniera in care considera ca pot contribui la rezolvarea acestora. Propunerea de soluţii şi măsurile de rezolvare a acestor neajunsuri vor avea forma unui mini-proiect de implicare civică.
Lipsa locurilor de joacă pentru copii sau renovarea celor existente, infrumusetarea spatiilor din jurul blocurilor, curatenia in parcuri, lipsa rampelor pentru persoane cu dizabilitati au fost doar câteva dintre situaţiile dezbătute cu interes. Astfel, pe parcursul discutiilor, au luat nastere idei de proiect şi acţiuni care pot fi întreprinse in direcţia rezolvării problemelor ridicate.
De mentionat este si ca la sfârşitul seriei de seminarii va avea loc un concurs în cadrul căruia vor fi premiate cele mai bune mini-proiecte comunitare.
Proiectul “ŞANSA – Sprijin pentru autocunoaştere şi autodepăşire a situaţiei de vulnerabilitate” este implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Secor 6 în parteneriat cu Asociaţia Four Change, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!