EVA – Femeia de azi – antreprenoarea de maine
Lansarea selectiei participantelor la programul
”EVA – Competente si abilitati pentru initiative antreprenoriale de succes ale femeilor ”
Asociatia Four Change anunta lansarea procedurii de selectie pentru programul de formare ”EVA – Competente si abilitati pentru initiative antreprenoriale de success ale femeilor”. Programul ”EVA – Competente si abilitati pentru initiative antreprenoriale de success ale femeilor” este realizat in cadrul proiectului ” EVA – Evolutie Valoare Antreprenoriat pentru femei pe piata muncii”, proiect co-finantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeste in oameni, Axa prioritara 6 “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de interventie DMI 6.3 ”Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii”. Proiectul este implementat de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 in parteneriat cu Asociatia Four Change, SC Centrul de Consultanta si Studii Europene SRL, Fundatia Crucea Alb Galbena, SC Green Team Actual SRL si Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau.
Programul se adreseaza unui numar de 100 de femei din trei regiuni de dezvoltare (Bucuresti, jud.Ilfov, jud. Galati si jud.Bacau) care sunt interesate sa isi dezvolte competente cheie pentru initierea si dezvoltarea unei initiative antreprenoriale de succes. Programul face parte dintr-o intiativa complexa care isi propune sa faciliteze accesul a 900 de femei pe piata muncii si in mediul de afaceri la nivelul comunitatilor.
Programul ”EVA – Competente si abilitati pentru initiative antreprenoriale de success ale femeilor” structurat pe mai multe etape pentru a facilita trasferul si acumularea de cunostiinte pentru cele 100 de participante la programul de formare, va fi implementat astfel:
– Etapa 1: Furnizarea cursului Manager de proiect (acreditat ANC). Cursurile vor avea loc in perioada Septembrie – Decembrie 2014, doua grupe urmand a fi organizate in Bucuresti, una in Bacau si una in Galati.
– Etapa 2: Furnizarea cursului Dezvoltarea competentelor antreprenoriale (acreditat ANC). Cursurile vor avea loc in perioada Septembrie – Decembrie 2014, doua grupe urmand a fi organizate in Bucuresti, una in Bacau si una in Galati.
Participarea la cele doua cursuri din etapa 1 si 2 este obligatorie pentru toate cele 100 de participante selectate la programul de formare.
– Etapa 3: Furnizarea cursului Formare de Formatori (acreditat ANC). Un numar de 15 participante din randul celor 100 de femei care au absolvit cursurile din etapa 1 si 2 vor fi selectate pentru a participa la programul Formare de Formatori. Cursul va avea loc in Bucuresti in perioada Decembrie 2014 – Februarie 2015.
– Etapa 4: Vizita de studiu in Marea Britanie. Cele 15 absolvente ale cursului Formare de Formatori vor participa la o vizita de studiu in Suffolk – Marea Britanie. Vizita de studiu va avea loc in perioada Ianuarie – Martie 2015.
– Etapa 5: Furnizarea de cursuri de antreprenoriat pentru femei vulnerabile. Absolventele cursului Formare de Formatori vor furniza in co-training un curs cu tema Dezvoltarea competentelor antreprenoriale pentru un numar femei vulnerabile din cele 3 regiuni de dezvoltare.
– Etapa 6: Crearea unei retelei interprofesionale a femeilor. Participantele la programul de Formare de Formatori vor fi implicate in crearea retelei interprofesionale.
– Etapa 7 : Concursul de planuri de afaceri. Toate participantele care au absolvit etapa 1 si 2 a programului vor avea posibilitatea sa aplice la concursul de planuri de afaceri soldat cu premii de 10 000 RON (impozabil).
In vederea inscrierii la programul de formare ”EVA – Competente si abilitati pentru initiative antreprenoriale de success ale femeilor” candidatele trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte obligatorii:
– sa fie absolventa a unei institutii de invatamânt superior, cu diploma de licenta (sau echivalent);
– sa nu fi beneficiat, in ultimii doi ani, de cursuri de Managementul proiectului, Dezvoltarea competentelor antreprenoriale, Formare de formatori, certificate ANC si cofinantate din Fondul Social European;
– sa aiba disponibilitatea pentru a participa la toate etapele programului.
Procedura de inscriere si selectie cuprinde urmatorii pasi:
Pasul 1: Se completeaza documentele din pachetul de selectie, utilizând modelele atasate: Curriculum vitae format Europass (modelul este prezentat in Anexa 1),
Scrisoarea de exprimare a interesului (Anexa 2),
Declaratia de eligibilitate (Anexa 3),
Declaratia-angajament (Anexa 4),
Declaratie de consimtamânt privind acordul de utilizare a datelor cu caracter personal (Anexa 5).
Pasul 2: Documentele se transmit in format electronic scanate prin email la adresa: office@4change.ro pana la data de 5 septembrie 2014.
Selectia candidatelor va avea in vedere interesul acestora pentru dezvoltarea unei intiative de antreprenoriat; experienta anterioara in initierea de proiecte la nivel personal si profesional, cunostintele de utilizare a calculatorului; disponibilitatea de deplasare.
Pasul 3: Candidatele selectionate vor fi invitate in perioada 8-21 Septembrie 2014 in functie de disponibilitate, la un interviu direct, telefonic sau online cu cel putin unul din membrii comisiei de selectie.
Pasul 4: Participantele selectate vor fi contactate pentru depunerea documentelor necesare inscrierii in program (copii dupa buletin, diplome). Lista finala a candidatilor admisi va fi postata online pe site www.4change.ro .
Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la telefon: 0751 289 884 si 0745 020 648, adresa de email office@4change.ro
- Anexa 1 _ CVTemplate
- Anexa 2_scrisoare de exprimare a interesului
- Anexa 3_Declaratie de eligibilitate
- Anexa 4_Declaratie de angajament
- Anexa 5_Declaratie de consimtamant privind acordul de utilizare a datelor cu caracter personal
sursa foto: infocont.ro