Aurelia Pasăre a fost numită vicepreședinte al Federației SenioriNET
Rețeua SenioriNET înființată în 2014, urmează a fi formalizată și va deveni Federația SenioriNET. Viziunea Federației implică servicii socio-medicale accesibile, de calitate și sustenabile pentru fiecare vârstnic din România. Misiunea asumată a Federației este promovarea calității persoanelor vârstnice prin dezvoltarea și profesionalziarea serviciilor socio-medicale, influențarea politicilor sociale și creșterea accesului la servicii de calitate în comunitate.
Miercuri, 23 februarie, a avut loc întâlnirea membrilor Rețelei SenioriNET cu noul Consiliu Director al viitoarei Federații.În cadrul evenimentului, au fost discutate progresele realizate de la întâlnirea din iunie 2021 de la începutul proiectului și până în prezent.
Totodată, membrilor rețelei le-au fost prezentați membrii Board-ului viitoarei Federații, fiecare dintre aceștia împărtășind celor prezenți cu ce gânduri pornește la drum, ce viziune are asupra parcursului Federației.
A fost un moment în care am realizat cât suntem de norocoși să avem în echipă Federației ce urmează a fi formalizată, oameni atât de valoroși, specialiști în diverse domenii, cu experiență și deschidere.
Aceștia sunt, după cum urmează:
– Péter György (Caritas Alba Iulia) – Președinte
– Aurelia Pasăre (Asociatia Four Change) – Vicepreședinte
– Gabriela Achihăi (Fundatia de Sprijin Comunitar Bacău) – Membru
– Cătălin Dinu (Niciodata singur – prietenii varstnicilor) – Membru
– Ioan Suru (Adam Slatina Timis) – Membru
S-au purtat discuții pe marginea celor două documente transmise anterior în atenția tuturor membrilor, și anume Planul strategic 2022 – 2026 și Planul operațional 2022 – 2023.
În acest context, au fost reluate scopurile strategice ale Federației:
1: Consolidarea Federației și creșterea capacității organizaționale a membrilor federației, de a asigura sustenabilitatea serviciilor sociale și medicale destinate persoanelor vârstnice.
2: Centru de resurse pentru cercetare și analiză a situației serviciilor destinate persoanelor vârstnice, în vederea fundamentării propunerilor de îmbunătățire a politicilor publice.
3: Advocacy în vederea includerii în agenda publică a problematicii vârstnicului din România, ca prioritate, în vederea producerii unor schimbări sistemice.
4: Creșterea nivelului de informare și conștientizare publică, la nivel național și european, privind rolul organizațiilor membre în apărarea și promovarea drepturilor persoanelor vârstnice din România.
Au fost trecute în revistă, totodată, documentele utile și necesare pentru dobândirea personalității juridice a Federației SenioriNET.
Dintre problemele semnalate de către membri și care vor fi adresate în cadrul Federației, cele mai des menționate au fost: lipsa unor politici coerente care să ducă la dezvoltarea serviciilor pentru vârstnici și la asigurarea unei continuități a furnizării serviciilor și dificultatea de a accesa finanțările necesare acoperii costurilor serviciilor sau absența unor linii de finanțare destinate serviciilor pentru vârstnici – lucru care duce la instabilitate financiară și fluctuație a resurselor umane.
*** Proiectul Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprijinul vârstnicilor din România este derulat de Confederația Caritas România în parteneriat cu Asociația Four Change, Fundația de Sprijin Comunitar și Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj și beneficiază de o finanțare în valoare de 247.229 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.