Atribute feminine care influenţează spiritul antreprenorial sau managementul la feminin
Să fii femeie antreprenor într-o societate cu tradiţie patriarhală seculară, în vremuri de dinamică economică crescută şi într-un mediu concurenţial acerb, patronat preponderent de bărbaţi, este o continuă provocare. O provocare căreia, poate femeile îi răspund cel mai bine, prin prisma firii lor luptătoare moştenite de la zeiţa Artemis.
Tenacitatea, deprinsă în urma efortului suţinut de a clădi o carieră de succes, din ambiţia de a reuşi pe o piaţă deja consolidată, reprezintă unul din factorii cheie ai carierei antreprenoriale feminine. Dar poate cel mai preţios dar al femeilor – intuiţia – este cea care ne ajută să empatizăm mai uşor cu cel din faţa noastră, fie el potenţial client sau angajat. Înţelegându-i mai uşor nevoile şi aşteptările, putem clădi relaţii parteneriale trainice, de lungă durată, bazate pe profesionalism şi loialitate, fidelizând clienţii, dar mai ales, angajaţii. Formam astfel echipe eficiente şi imbatabile, fundamentate pe sănătosul principiu englez: leadership. Puterea exemplului.
În cei unsprezece ani de carieră ca antreprenor, mărturisesc că două atribute feminine m-au ajutat să nu dau greş şi să-mi clădesc o afacere de succes, ce a traversat cu brio toţi aceşti lungi şi tulburi ani de declin economic generalizat: capacitatea de a asculta şi graţia feminină. Cea dintâi m-a apărat de deciziile pripite, m-a ajutat să văd situaţiile clar, să înţeleg opinii bine argumentate, chiar dacă au fost diferite de cele pe care le aveam iniţial, mi-a atras respectul partenerilor de afaceri şi m-a ajutat să înţeleg mai bine dorinţele clienţilor (mai ales cele implicite, foarte rar detaliate în cererile de ofertă solicitate), să intuiesc şi aplanez din timp potenţialele şi inerentele conflicte înmugurite în sânul echipei noastre. Cea din urmă, reminiscenţă a Afroditei, m-a ajutat să acced în locuri aparent inaccesibile, să-mi „cresc” afacerea într-un mediu de business ostil, dominat de sexul puternic, dar sensibil la delicateţea concurentelor lor.
Inteligenţa, sprijinită de setea de cunoaştere specifică femeilor şi dezvoltată continuu prin programe de formare profesională furnizate de formatori de top, condimentată cu un strop de intuiţie şi tenacitate reprezintă factorii de succes care clădesc o afacere durabilă.
Calitatea feminină de departe preferată de mine este, însă, provocarea. Setea de nou. Dorinţa de a încerca acolo unde nimeni nu îndrăzneşte. Pionieratul. Acel ceva care dă culoare nu doar vieţii, dar care ne deosebeşte mai ales de cenuşiul – business al mediului corporate. Adrenalina. Viziunea. Dorinţa de a-ţi încerca limitele. Aici intervine şi Diana. Un cuplu de trei zeiţe care stau în stare latentă în fiecare dintre noi, dornice să iasă la iveală. Să apelezi pe rând la fiecare dintre ele, în momentele potrivite, este cu siguranţă o artă.
Expresii ca: „Asta este prea dificil pentru mine!”, „Nu ştiu nimic despre asta, aşa că nu are rost să pierd timpul!”, „Lasă să facă alţii, să vedem cum merge!” sunt greu de găsit în vocabularul femeilor de afaceri.
Supuse unor provocări permanente atât în viaţa de familie (de cele mai multe ori femeile de afaceri de succes sunt şi mame de succes), în contexul socio-economic actual, dar şi în mediul de afaceri, femeile dezvoltă mai rapid decât bărbaţii mecanisme eficiente de identificare a celor mai bune soluţii, dar şi de întrevedere a oportunităţilor (inclusiv în business) şi de a acţiona în consecinţă.
Să fii o antreprenoare de succes a vremurilor noastre nu înseamnă să fii din oţel, nu presupune absenţa principiilor şi aplicarea dictonului: „Divide et empera!”
Atitudinea corectă faţă de clienţi, angajaţi şi concurenţi deopotrivă, disponibilitatea, flexibilitatea, empatia, loialitatea, etica, profesionalismul dovedit, atitudinea de învingător şi de ce nu – graţia sunt atributele care fac ca femeile să iasă din anonimat pe piaţa de business din România.
Aşadar, dragele mele, vulnerabilitatea noastră constă în delicateţe, iar ea este principalul atu pentru reuşită. Nu uitaţi că ceea ce unii cataloghează drept „puncte slabe” sunt de fapt, „punctele noastre tari”. Depinde de unghiul din care priveşti.
Întreaga piaţă este suprasaturată de agresivitate (concurenţă, marketing etc.). Se simte nevoia unei brize delicate şi subtil parfumate. Vă aştept alături!
Autor: Mădălina Silvia Ignatov
******
Material realizat in cadrul proiectului EVA – Evolutie Valoare Antreprenoriat pentru femei pe piata muncii implementat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în parteneriat cu Asociatia Four Change, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, Fundatia Crucea Alb Galbenă, SC Green Team Actual SRL şi Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău.
Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni!